Când ai 23 de ani , ai terminat facultatea, lucrezi, ai un caniche alb, un apartament disconfort 1, și ești încă nemăritată, toti din jur complotează sa îți găsească perechea.
Sau cel puțin așa era pe vremea mea, in Iasiul anilor 95.
Chiar părinții m-au anunțat ca e timpul sa “ pun mâna sa ma marit”. Cand am confirmat ca deocamdată doar “pun mâna”, nu au fost multumiți de răspuns.
Este admirabil și înduioșător cum toți prietenii vor sa te ajute !
O prietena mi-a aranjat o întâlnire cu un amic de-al ei pe care îl știam vag și nu-l plăceam, dar, ca sa nu o supăr, am mers.
Mi-am învelit in folie de aluminiu, doi dinti, unul in fata și un incisiv, sa para lucrare de dentist adevărat, nu făcătură.
Acesta întâlnire, e de înțeles, a durat pana când am zâmbit și el și-a amintit deodată ca are o treaba urgentă.
Dinții înveliți in staniol, deși au potenta lor, au și limitări. Când un prieten important al șefei mele, a decis sa ma placa, planul asta a ieșit din calcul.
Cursorul trebuia mutat pe o frecventa mai înaltă 🙂
El, ii spunem C, era fiul unei familii importante din Iași. In fata numelor lor se punea Dir. si Prof. si Dr. si literele asteau trăgeau greu pe atunci.
C era un tânăr om de afaceri, perseverent și harnic și civilizat, era ambițios, diplomat și inteligent. Azi conduce una dintre firmele de succes din Iași.
Din păcate, era îngrozitor de plictisitor și lipsit de umor. Umorul e ca o trambulina, sari, te rostogolești, faci tumbe, atingi cerul. Lipsa umorului e ghips. E un capac de cavou. Este zero elasticitate. Este moarte.
In Wikipedia la definiția cuvântului “plictisitor” este poza lui 🙂
Am făcut eforturi mari sa-l plac, dar e tare greu cu cei ce se iau continuu in serios. Ridici brațele spre cer sa invoci in disperare pe Dumnezeu și descoperi o idee salvatoare ce tocmai îți căzuse in cap.
Exact așa am pățit!
Am rugat pe prietena mea, MI, ce avea un băiețel blond si frumos, de vreo 5 ani, sa mi-l dea acasă la mine, îmbrăcat in pijama, cu câteva jucării, pentru vreo ora și sa îl convingem sa ma strige “ mama!”.
Ea a zis ca e ok cu vizita de o ora in pijama, dar nu vrea sa sperie copilul cu acest “ transfer de mama” și sa fiu mulțumită dacă va sta calm si nu va încerca sa rupa usa, cât de mult nu ii inspir eu maternitate și toate alea.
Răutăți gratuite pentru ca avea exact copilul ce îmi trebuia.
Cu planul asta in minte , am anunțat, pe prietenul C, de existența copilului meu. Cu voce vinovata, am evocat o dragoste de acum 6 ani, un copil ce l-am născut și pe care părinții mei îl cresc in Onesti, dar pe care visez sa îl aduc in Iași, ca tot vine timpul sa meargă la școala.
Dacă vrei sa sperii pe tânărul bărbat roman al anilor 90, fa-ți rost de un copil și anunta-l de reunificarea cu el.
După dinții înveliți in staniol, copilul din flori este nivelul superior de “panica” absoluta. Impact enorm.
C a dispărut complet pentru câteva zile pana când ....
Intru in birou, șefa mea ma privește peste ochelari și începe sa rada in hohote: “m-a sunat aseară C. Voia sa știe dacă primesti ALOCATIE pentru un copil! Auzi la el ! Ce gogomanie! Alocație! I-am spus ca e complet nebun! “
Cuuumm ? TU i-ai spus ca ai un copil ?!? Asta e cea mai buna gluma!
Bineînțeles ca i-am spus ca NU AI nimic! Cum sa ii spun ca ai ? Cum? Asta e Nebunie ! L-ai inventat ?!?
Hohote, hohote...
In seara aceea C a venit cu un buchet de flori, ciocolata și dorința expresa de a- mi cunoaște copilul inexistent.
Life is Good ❤️
