Camerele de cămin aveau 4 paturi , 4 dulapuri in perete, o masa cu sau fără scaune , 2 etajere suspendate, niște covoare aduse de acasă sau reciclate de prin alte camere și dacă cineva avea curaj sa fure ghivece cu flori de pe scările blocurilor din Copou, atunci desigur, la geam era o mică sera.
Eram singura in camera, așezată pe pat, singura posesie in acel spațiu comun și peste pătura aspra, in carouri, gri, erau cursurile de contabilitate, examenul “cui” al sesiunii de vara.
Simona a intrat vârtej pe usa, nu a vrut sa se aseze și traversa camera de la geam la usa, de la usa la geam , plângând , “cred ca sunt însărcinată, nu știu sigur, am o întârziere de 2-3 săptămâni, nu mi-am notat, nu știu exact, sunt disperata, ma simt rau, bolnava, am picat examenul de ieri, nu pot dormi, nu știu ce sa fac.”
Nu exista un coșmar, și o spaima și o groaza mai mare decât a fi ( nedorit) însărcinată in România comunista. O sarcina nedorita era epitaful vieții de student, era o cădere in gol într-un hău înspăimântător.
Poate ca e doar o întârziere din cauza stresului din sesiune sau e alimentația. Ne vindeam cartela de masa la cantina din Puskin pentru a ne lua, cu cei 450 lei astfel economisiti, haine aduse din Yugoslavia.
Mâncam ce găseam ( sfecla in oțet la borcan, cartofi, compot și pâine) și când apucam. Traiam intr-o stare de semi flămânzire cât tinea anul școlar.
Cica testele făcute pe cobai arată ca cei ținuți in regim sever sunt mai agili, curioși, gasesc ieșirea din labirint mai repede, sunt energici si trăiesc mai mult.
Ceea ce ne dorim sa ni se întâmple și noua.
Un test de sarcina ar fi pus capăt dilemei. Problema era, ca o data înregistrat buletinul persoanei testate, si dacă rezultatul a sosit ca fiind pozitiv, intrai intr-un sistem al femeilor însărcinate. Exista o “poliție a gravidelor”, nu mai puteai face nimic decât sa cauți nași și sa naști.
Când tu nu găsești soluția, te găsește ea pe tine: mi-am dat seama ca as putea merge eu, cu buletinul meu și urina ei, la policlinica cu plata din Copou.
Simona a mai plâns, dar alt fel de plâns, de usurare și apoi a plecat sa doarmă liniștita și sa urineze a doua zi la 7.
Nu am putut dormi toată noaptea. Dacă testul venea pozitiv, as fi fost arondata clinicii Parhon și trecută in grija unui ginecolog. Ar fi trebuit sa merg la consult și sa fiu in câteva săptămâni, palpabil - însărcinată. Cum nu eram, ar fi trebuit sa explic. Nu știu cum se poate explica a nu fi, când analizele arată contrariul. Nu știu ce ar fi urmat, poliția era chemată in unele cazuri.
Simona a venit in dimineața următoare cu un borcan de 400 ml plin cu urina gălbuie și încă călduță.
L-am luat intr-o punga și am plecat spre clinica.
Cabinetul era intr-o clădire veche cu tavanul foarte înalt. Asta făcea ca mobilele și oamenii sa para mici. Viața noastră era mică.
O asistenta mi-a luat buletinul și a copiat totul pe o fisa, mi-a pus câteva întrebări , i-am arătat borcanul. M-a repezit ! Ai venit cu un borcan !! Și către colega ei “ sa curvasareasca știu, dar altceva nu le duce capul”
“Varsa in eprubeta asta! Uite acolo la chiuveta aceea”.
Gura borcanului, larga, lasa lichidul sa cada un susur in eprubeta și un șuvoi peste degete și mâna si apoi se prelingea spre încheietura.
Nu erau șervețele. Nu era săpun. Era apa rece și scuturat in aer.
I-a pus un dop și o eticheta cu numele meu.
Rezultatul in 3 zile. Vino cu buletinul.
Peste trei zile am înțeles cum se merge la eșafod și cum se simte cel ce așteaptă sa cada ghilotina.
Amandoua am avut noroc de un test negativ.
Negativ este uneori foarte pozitiv.
Simona este azi fericita, căsătorită, are doi copii ce au venit mai târziu, planificat.
A, și amândouă am luat toate examenele in sesiunea aia.
Life is Good ❤️
