Argentina este renumita pentru fripturile de vita, Patagonia și cowboy-ii de Pampa, aceia curajosi, free spirit, numiți gaucho.
Pentru mine Argentina a rămas țara in care am mers pentru cinci zile din care patru nu am avut haine, asta pentru ca mi-au pierdut valiza.
In plus, hainele cu care venisem pe drum din Washington, unde Noiembrie este toamna târzie, nu mi-au servit deloc în Buenos Aires, unde era o primăvara strălucitoare cu copaci in floare, păsări ciripind și oameni in tricou.
A nu avea haine, cand job-ul meu ( ajutata de o armata de oameni mai deștepți decât mine) este sa vand tone de haine pe cinci continente, este cumva, ironic.
Faptul de a ma trezi redusă la un rând și ăla nepotrivit anotimpului, a avut greutate de simbol și lecție de viața :)
Mai presus de posesii, atitudinea contează și am decis, după ce am plâns precum Argentina după Evita, chiar la mormântul Evei Peron in cimitirul Recoleta, ca atitudinea mea sa fie una buna.
Am umblat 4 zile in haine împrumutate din valiza lui bărbate-miu, pentru ca am refuzat sa cumpăr ceva “ de criza , de necesitate”.
Dar asta nu e o poveste despre trauma de-a pierde doua valize, trebuia sa fie doar o introducere in atmosfera unei vacante, scuze ca m-am luat cu vorba.
Acești gaucho sunt un simbol al culturii argentiniene, amprenta lor este peste tot: in tradiții, ritualuri, stilul hainelor și gastronomie. Cowboy-ii ăștia nu doar ca se purtau cu onoare și curaj, aveau grija de cireada, pregăteau carnea, pieile, îmblânzeau caii dar făceau toate astea dansând un tango îngrozitor de romantic :)
Poftim model de bărbat adevărat !
Am vrut sa am ceva “ de-al lor” sa duc acasă o fărâma din cultura, si asta cautam in acel magazin tradițional argentinian. Acolo se vindeau cizme de piele, pantaloni bufanți pe pulpa și strânși pe gamba, cămăși largi purtate cu brâu de piele, veste scurte și poncho.
Lucrurile locale arată bine local, dar odata ajunsă acasă cu șiragul de flori din Hawaii vezi ca nu exista un singur moment potrivit sa îl porti in Săcele Sibiu.
In magazinul nostru, intr-un colț, intr-un butoiaș, era un snop bogat de bice.
Toate artistic făcute, sarma de oțel învelită in mătase, cu vârful dintr-un petec de piele, mânerul decorat cu gust, erau mai degrabă obiecte de arta decât utile.
Am început sa aleg, vânzătorul încerca sa ma ajute, îmi arată modele cu canafi de mătase, cu ciucuri roșii, si albaștri.
Am observat ca B a ieșit afara, ca si cum in secret s-ar fi retras, și ca vânzătorul îmi arata bice tot mai ciudate, cu sarma scurta și extensii negre lungi, lucioase.
Am simțit nevoia sa ii explic, sa clarific, in engleză și in spaniola, despre cum am doi copii și mai avem, noi romanii și tradiția asta cu Mos Neculai care e un sfânt ce lasă copiilor dulciuri in ciubote, iar unora le lasă o nuia. Un bici e numit Mos Neculai și copiii mei, cu lecții nefăcute și camere dezordonate ar beneficia sa știe ca avem in casa un Mos Neculai cu aspect profesional. Si ar fi o permanenta, o autoritate, ca eu nu prea am si asta vreau sa aleg, unul vânjos, sa impresioneze, uite cum este asta!
Vânzătorul m-a ascultat răbdător, mi-a luat banii, mi-a dat bonul, l-a învelit bine și l-a pus intr-o punga ce îl ascundea perfect.
Mi-a spus confidențial: “ nu îți fa griji, nu ești prima care cumpara. Multe CUPLURI aleg așa ceva. Chiar sa nu îți faci probleme, SUNTEM OBIȘNUIȚI !
Uite, tine-l așa, și NIMENI NU ȘTIE ce ai in punga (?!)
Mos Neculai încă este cu noi și multe lecții și paturi au fost făcute numai la mențiunea numelui lui, adică și-a făcut treaba, chiar daca n-a fost cea menită de vânzător.
Life is Good ❤️
Comments