Când copiii mei erau mici am avut ajutor in casa o fata tânăra dintr-o țara din America Centrala. Era dintr-un sat sărac, dintr-o familie săraca. Mama ei, rămasă singura, a crescut cinci copii.
Părea fericita și nu se plângea niciodată de nimic.
Am întrebat-o care este cea mai frumoasa amintire din copilăria ei. S-a gândit puțin căutând ceva probabil acceptabil de povestit unui străin.
Niciodată nu am uitat povestea asta și am raportat la ea alte (ne)fericiri.
Iat-o:
“ odata a plouat torențial, câteva zile nu s-a oprit ploaia. Pe deal, unde aveau teren oamenii bogați, apa a tras pământul de pe cuiburile de cartofi și apoi a scos cartofii cu totul de au alunecat spre coliba noastră. Am mers cu fratele meu și am cules așa de mulți cartofi ! Mama i-a gătit și câteva zile toti am mâncat pe saturate. “
A zâmbit ca atunci când revezi cu ochii minții un moment tare fericit.