Creative parenting

Creative parenting in Romania comunista.

Toti avem un secret divulgat. Asta e unul legat de o familie cu cinci copii.

Ei locuiau la parterul blocului. Ea era casnica, dar muncea continuu, dacă socotim câte avea pe cap. Din cei cinci, trei copii erau numai buni de joaca.

Dacă ploua afara, bineînțeles ca eram toți in scara, in fata ușii lor, de unde ceream tot ce ne trebuia in jocul nostru.

Daca era frumos, nu puteam pierde timpul sa urc la etajul 3 la mine, și deci, tot la usa lor eram pentru: a cere pahar cu apa, a lasa mingea, a lua cercul, a face pipi, a lasa geaca sau pur si simplu a mânca cot la cot cu copiii ei, biscuiți, prune sau ce găsea sărmana de ea sa ne dea, la repezeala, de foame.

Mama lor ținea o casa curata cu multe flori in geam. Era rotunjoara și blonda și tare blândă. Avea ochii albaștri și vocea calda și zâmbea mereu.

Cred ca nu își dadea seama ca eu nu eram din “cuibul” ei, oricum eu nu am simțit ca ea ar fi știut.

Își ștergea palmele de poalele capotului și scotea din buzunar pentru noi toți, câte o bomboana din aia pietroasa și lăptoasă și mai ales mereu părea ca ne iubește egal, pe toți.

Eu, singura la părinți pe atunci, aveam Interdicție majora sa merg la usa, “sa-mi curgă mucii pe clanța lor” și eram somată sa urc 52 de trepte pana la casa mea unde sa beau, sa manac, sa-mi iau coarda și mere, si ce mai vreau.

Interdicție desigur, ignorata.

Cand ai mei au aflat ca, iar am fost la usa de la parter, așteptând in linie sa primesc o felie de pâine unsa cu margarina și presărată cu zahar, taica-miu a decis ca e timpul pentru o măsura extrema.

M-a luat deoparte și mi-a spus: “ uite de ce nu vreau sa mergi acolo sa mănânci; pentru ca ei sint o familie săraca. Ei sunt cinci, tu vrei sa le iei mâncarea de la gura?”

Noțiunea era abstractă, si dimpotrivă, la cata pâine am înfulecat acolo, chiar păreau foarte bogați.

Citind nedumerirea mea, el a adăugat in șoaptă “ sunt așa săraci, ca seara, mama lor ii culca pe parchet și ii învelește cu ziare” (?!?!)

Asta da impact! Pana in ziua de azi nu pot vedea un Homeless învelit in ziare, fără sa nu ma gândesc la copiii ăștia. Nu m-am mai dus niciodată la

usa lor!

Am apărut - la geam!

Femeia mi-a dat o vreme pe geam ce le dadea și copiilor ei, apoi, aplecata peste pervaz, mi-a zis sa venim cu toții la usa. Am rezistat, pentru ca promisesem, dar intr-o zi din regretabila slăbiciune, i-am spus ca nu am voie, pentru ca-i învelește cu ziare pe prietenii mei și eventual, fără mine, ar putea economisi de-o pătura.

Nu știu cum s-a salvat taică-meu, când ai imaginația asta, sigur ai și o soluție, dar știu ca eu am ascultat o cuvântare lunga din care am înțeles ca ăla fusese, UN SECRET DOAR AL NOSTRU!

Și secretele se păstrează !!!!!