Cred ca eram in clasa a șaptea când părinții noștri ne-au asezat frumos pe scaune și ne-au anunțat ca in sfârșit, am atins acel nivel socio-economic la care eu și frate-miu vom primi câte o căciula de iepure.
Iepure comun- gri.
Căciula cazaceasca, din aia cu urechile date peste cap și legate cu siret maroniu.
Acuma lui frate-miu puțin ii pasa, puteai sa ii pui coif din Scânteia sau joben, Mel avea alte priorități,
eu însă am urat căciula aia din prima clipa.
Cum in viața trebuie sa îți alegi cu grija bătăliile și sa nu te risipește in cele mărunte, in fiecare zi, sub privirea mulțumită a mamei, puneam căciula pe cap și plecam la școala. Coboram trei etaje si la parter o mototoleam și o înghesuiam in cutia postala.
La întoarcere o luam din cutie, o scuturam sa se îndrepte și o îndesam pe cap.
Trebuie sa mentionez aici ca oricat de frig era afara, in cutia postala metalică, era ÎNZECIT mai frig. Metalele au ele o proprietate de congelator (?!).
Urcam apoi trei etaje,cu căciula aia bocnă in cap, de intram in casa tremurând ca varga.
Cateodata mama ma întâmpina și atingea blana cu spice de ger și cu o voce drăgăstoasă, maternă, concluziona: vai, ce frig este afara! Noroc de căciula asta!
Mare noroc ! Probabil ( și) de acolo mi se trage tot ce mi s-a tras :)
Kommentare