Eram cu Brian într-un oraș italian, într-un magazin de încălțăminte. Plin de lume și sandale, am tot probat pana am văzut ca era ora sfântului prânz, când totul se inchide.
Clientii plecaseră, italianul era și el la usa, dar încă se întreținea cu Brian intr-o conversatie agreabila sperând la o vânzare.
Am simțit presiunea ce se cladea pe umerii mei, dar nu am ales nimic.
Amândoi m-au privit de genul “ cred ca glumești! Trebuie sa cumperi ceva!”
Plus ca între ei doi se legase, asteptandu-ma, o prietenie din aceea cum doar bărbații clădesc, bazată pe realitate- numere- $- € și logica.
Erau o pereche de sandale care îmi plăceau, dar mărime prea mare, 40. Port 37.
Italianul s-a uitat acuzator către Brian, de genul “ uita- te la nevasta-ta, face mofturi, după ce am pierdut atâta timp cu ea”!
Eu protestez ca mi-s prea mari, Brian ma încurajează “just take them ! You can wear them on top of other sandals”!
( ia-le si le porti peste alte sandale)
Le am și acum și le port. Au o marja de eroare la dește.
Uneori mai aud ca “mortul a fost mai labos “. Dacă situația permite și am timp, explic ca, in graba, mi-am uitat acasă sandalele de pe dedesubt.
A, și câteodată ma împiedic cu ele, dar sunt foarte frumoase.