Blocul meu era lângă Banca Nationala și ei aveau o grădina de flori. Pentru ca erau irezistibile, săream gardul și rupeam câte o margareta, dar îmi era frica de paznic.
Paznicul avea uniformă albastra. Extrapoland îmi era frica de toți cei care purtau uniformă: poștaș, paznic, polițist, controlor pe tren sau autobuz.
In ziua aceea, ai mei m-au trimis sa cumpăr ceva, dar pe trotuar era un polițist. Pasnic, in uniformă albastra, vorbea cu o doamna. Mi-a fost frica de el, așa ca am făcut ceea ce era logic, am mers înapoi acasă ( 3 etaje) și i-am spus lui taică-miu ca nu pot trece pe trotuar pentru ca PE EL este un POLIȚIST.
Asta a fost răspunsul lui:
Nu e nici o problema! Hai sa îți spun cum sa faci : când ajungi în dreptul lui, bati pas de defilare, uite așa, și mi-a arătat pasul ăla milităresc, cu genunchiul intins, “stâng- drept- stâng- drept” și pui mâna la tâmpla, ca un salut. Faci asta și nu vei păți nimic.
Am mers înapoi , era tot acolo și mi-am făcut curaj, am făcut exact cum m-a învățat, pasul de defilare, salutul la tâmpla, spatele drept , in rochia mea de stamba și cu prestanța vârstei de 6 ani. Adica perfect.
Polițistul a zâmbit. Am trecut fără probleme. Am înțeles ca părinții mei știu, ei au soluția la orice.
Acum însă, imi este clar și faptul ca parintii si copiii se merita, nu ne întâlnim aleatoriu, este o lecție , un exercitiu, o demonstrație, ceva este.
A, și soacra mea are un business cu uniforme de securitate. Livreaza sute de uniforme albastre, cu vipușcă și ecusoane.
Daca o fi vreo legătura ....