Prima, a doua, a treia erau întâlniri de tatonare. Nu mai sunt pe piata întâlnirilor de vreo 20 de ani, oricum, așa era atunci și sper ca ati păstrat regula asta, ca era totuși - buna.
Oamenii își dădeau timp pentru a descoperi dacă amândoi știu pașii de menuet, au alergie la aracet, iubesc pisicile, mănâncă scoici și au fost crescuți de doici.
In etapa asta, eu personal eram norocoasa sa am ajutorul prietenei mele Cerasela care îmi lua admiratorii.
Nu știu ce făceau celelalte adolescente, care nu o aveau pe ea, dar mie, din doua apariții, îmi rarea rândurile băieților, cum se rărește cultura de sfecla la prăsila întâi. Căpățânile rămase, optim distanțate pentru sansa de a da frunze.
Întotdeauna am stiut ca deși îmi era drag un băiat, ideal este sa il pierd cât mai repede, dacă tot e sa se întâmple. Ramai cu inima zgariata dar nu franta, nici nu te mai iei la trântă, plus ca rezulta mult timpul câștigat si nimeni nu plânge “ ce păcaaaat ! Am speraaaat ‘ l-am iubittttt și-a plecaaaat ! “
Pe total câștigi timp sa scrii multiple ciorne ce vor culmina cu un manuscris perfect. Sper ca se înțelege analogia.
Câteodată se găsea câte unul îndărătnic ce nu se lasa “ furat”, ba chiar persevera, ba sa dansam, ba sa mâncam amandine și savarine, la Crinu, sa mergem pe lac, ba sa ne sărutăm in parc.
Și oricat as fi jubilat la idea de a ma îndrăgosti, ca desigur îmi plăcea băiatul, pentru a verifica bine temelia intențiilor lui, in aceste cazuri, ma ajutam de procedura “ scrisoarea”.
Aceasta procedura ii cernea sentimentele. Eu doar ii dădeam sita.
Scrisoarea era chiar o scrisoare de vreo trei paragrafe, era impaturita și pusă in cutia lui postala.
O semnam Laura, personaj complet imaginar, doar 5 litere, un nume ce-mi suna a siguranța, calm și charm. Laura era tipa aceea care se uita in ochii tai și-ți vorbește pe ton scăzut, de tac toți sa o audă, iar ceea ce spune contează. Ea nu se pierde cu firea, nu face nimic inutil și vede pădurea de copaci.
Scrisoarea era o mică capcana, desigur, si Laura noastră începea prin a descrie unde l-a văzut pe băiat și cum era îmbrăcat, pentru a elimina orice confuzie. Asta era simplu de scris pentru ca oricum știam unde merge el. Și de menționat particularitatea unei haine era simplu. In țările comuniste,după ce încetam a creste, toți purtam aceasi geaca câteva sezoane. De fapt știam jumate de oraș după geaca și nu după nume.
Partea de miez a scrisorii era dulce și aromata, in cateva rânduri îl admira nespus. Orice ar fi făcut era admirat: cum dansa, cum juca tenis, cum patina sau dacă nimic din astea nu se aplica, pur și simplu, chiar și cum mergea la pas, devenea din banal - admirabil.
Rar un compliment, chiar exagerat, va fi contestat. Încearcă chiar acum; admira pe cineva de lângă tine. Ai văzut? In fata unui compliment, fundația logicii se clatină puțin, pentru a-i face loc sa se infiltreze.
Nici nu știu de ce nu ne complimentam cât mai mult, am împinge pământul un pic de pe axa.
Înapoi la scrisoare, partea finala, cea de “ cârlig” urma firesc, era invitat sa se vadă cu Laura. Ea stabilea locul și ziua și ora unde își dorea mult sa îl întâlnească.
Nu vreau sa insist, dar ceva- ceva făceam bine, pentru ca scrisorile astea, chiar scrise mai tarziu in engleză și trimise pe email, nu au dat greș decat o singura data și cu acela m-am și măritat ( sau o fi fost o coincidenta?). Dar pana la el au funcționat ani la rând.
Laura a scos câțiva din casa, chiar de pe doua continente, toți bucuroși sa se întâlnească cu ea.
Pe atunci locul întâlnirii era in fata clădirii Posta pentru ca vedeam totul doar privind pe geamul Ceraselei.
Prietenul meu T a venit la întâlnirea cu Laura îmbrăcat cu hainele lui bune și cu 5 fire de lalele. Roșii. L-am văzut așteptând emoționat, uitându-se la ceas, așezându-și hainele. După 10 minute am mers agale spre el. Am simțit aerul dens și cum e sa fii încurcat, sa cauți repede o soluție. Am privit cum s-a fâstâcit și s-a îmbujorat când m-am oprit in fata lui. Se uita in jur si nu a putut sa-mi spună ce face la Posta îmbrăcat in cămașă și cu un buchet de flori. Dar nu am fost cruda 🙂 sa îl las așa încâlcit, m-am prezentat Laura și am sorbit pentru o secunda nectarul celui ce a dovedit ceva.
Am rămas prieteni buni, dar niciodată nu a fost vorba de dragoste.
Poate ca amica ta nu reușește sa îți ia prietenul, dar dacă nici tu nu reusesti, in aceasta epoca cu Internetul la degetul mic, sa il încurci cu o Laura imaginara, atunci este sigur al tău si este de păstrat 🙂.
Dar nu te supăra pe cea care îți face curat și te scapa de câte unul. De fapt ți-a făcut serviciul de-a te salva de la o dezamagire mai mare.
Daca poate fi luat, nici măcar nu a fost al tău, și este mult mai bine sa afli asta cât mai curând.
Life is Good ❤️
