Abuzând de ospitalitatea familiei unchiului meu din Iași, am petecut acolo, câteva săptămâni din vacanța de vara de după treapta a doua.
Treapta a doua era examenul de trecere din clasa a zecea intr-a unsprezecea și fusese, in cazul meu, caz cu părinți ce nu cred in meditații, fusese greu.
De fapt taica-miu m-a întrebat, ca sa calibreze nevoia mea de meditator, dacă materiile de examen sunt scrise in alta limba și când am confirmat ca totul e in limba romană și ca da, limba o stiu, a fost evident ca nu am nevoie de un alt profesor, unul in plus care sa îmi citească manualele.
Același principiu s-a aplicat și la examenul pentru facultate, de ma și mir ca la 25 pe loc, am intrat. Acolo el m-a asigurat ca este foarte ușor, nu doar pentru ca subiectele sunt in limba romană, limba ce o vorbesc cu oarece succes, ci si pentru ca eu nu trebuie sa fiu cea mai deșteaptă, ci doar mai deșteaptă decât alți 24 la număr.
Ceea ce s-a întâmplat, dar pe atunci asta era viitor și deci e prea devreme pentru felicitări.
Vacanța petrecuta la Iași ar fi fost frumoasa și dacă nu se întâmpla nimic, dar a fost cu adevărat minunata pentru ca m-am indragostit, pentru prima oară. El se numea Danut Preda și reflectia lui in ochii mei de 16 ani, il arata a fi perfect.
M-a plimbat de mâna in Sala Pașilor Pierduți, m-a sărutat in Copou sau poate a fost pe aleea de la teatru. M-a luat in brațe și a alergat cu mine pe străzi, nu știu de ce, poate după tramvai sau doar asa de schepsis, oricum, de nu s-ar fi oprit gafaind si fără suflu, si azi as fi fost tot acolo, in brațele lui, 10 kg in plus, ca eu oricum nu m-as fi cerut pe jos.
M-a prezentat și familiei lui; maica-sa frumoasa ca o actrița, ei calzi, politicosi, vacanța mea pe sfârșite - înapoi in Onesti.
Asta nu a fost un foc de paie cum unii se grăbesc sa îi lipească etichete!
Nu a fost !
El mi/a scris lungi scrisori și m-a sunat des, plus ca familia lui in drum spre Mare, a oprit in Onesti sa stea cu mine, pentru câteva ore.
Nu a fost nici măcar foc de surcele! Eu m-am grăbit sa ii trimit cartea “Zburătorul” in care eram publicată pentru prima data, pe o pagina doar, poezia mea cu dedicatie, iar el mi-a trimis, uite, chiar numai din asta se vede ca era extraordinar, mi-a trimis o floare de colț presata.
Da! Da! Scuze Munții Bucegi! Floarea aia lipsa a rupt- o Danut și e la mine.
Totuși, un grăunte de neliniște crestea in inima mea pentru ca, Danut nu mi-a spus niciodată “ te iubesc”.
Și asta nu trece neobservat.
Asa ca am făcut singurul lucru logic, actiune ce urma sa scoată sentimente din el, cum scoate cumpăna fântânii din put, apa cristalina la suprafața.
I-am trimis o telegrama ca am murit.
De la Posta mi-au spus ca pentru telegrame se cere buletinul și cum mortul nu prea și-anunta singur decesul, am chemat pe prietena mea Cerasela , cu buletinul ei, sa o dea.
Cerasela, care de obicei este vocea rațiunii, de data asta și-a pus repede ceva pe ea, dornica sa ma ajute. Chiar și ea părea cuprinsă de vraja gothică a morții mele.
Între noi fie spus, eu cred ca a vrut sa guste dulceața aceea cand esti viu și altul e mort și tu numai anunți.
Așa ca fără sa se zbată, a mers cu mine sa dam telegrama. A scris:
Accident. Violeta a murit.
14,50 lei.
Aveam bani sa scriu mai mult, dar adevarul este ca nu m-a învățat nimeni, niciodată, cum se compune una, câte detalii se dau. Am ales sa fie succinta, sa reflecte durerea fireasca ce a acompaniat scrierea ei.
Cum ar fi.
Era 7 seara și am plecat in treburile mele.
In viziunea mea, pentru ca aveam una, mereu am una, urma ca Danut sa primească telegrama. Sa fie doar el singur acasă, in fundal picura muzica de Bach, el o citește, ochii i se umplu de lacrimi. Plange mult. Străbate camera suspinând “ de ce? Doamne, de ce ? O iubeam enorm!!”
Insista; “ o iubeaaaammm enormmmm!!”
Cu greu se linisteste, o suna pe mama sa ii transmită condoleanțe. Mama îl asculta fără sa îl întrerupă sau corecteze (?!?) , doar vor plânge amândoi , ca nici ei nu ii strica sa își dea seama cât m-a iubit.
Apoi apar EU și sunt vie și ei, dar mai mult el, la telefon, își revarsă asupra mea toata iubirea asta mocnită, trezita, sfâșiata și readusa la viața!
Asta e tot. Simplu.
In realitate, daca nu știi deja și îți doresc sa nu știi, telegrama de deces se livreaza la prima ora a dimineții, nici nu răsărise soarele, la ora 5, la usa familiei Preda bătea de urgentă - poștașul, trezește toată casa, este despre deces, forfota, emoții, părinții citesc, Danut este trezit, mama lui formează numărul familiei Vasiliniuc, telefonul este in camera mea, ridic receptorul este 5:20 dimineața, ma gândesc ca o cauta pe mama de la servici, răspund morocănos.
Vocea ma întreba:
Alo! Doamna Vasiliniuc! Condoleanțele doamna! Suntem atât de îndurerați !
Eu nu realizez ca trebuia sa fi murit, răspund “ vreți cu mama! Stați ca o chem: mama! E pentru tine!
Vocea iese din tonul acela sumbru și întreabă : - ești tu, Violeta ? Am primit o telegrama...
Și atunci îmi dau seama....atunci înțeleg totul și vreau, dar nu ma pot scuza ca n-am murit, nu pot explica ca e vina Ceraselei ca nu m-a oprit și a lui fiu-su ca nu mi-a spus “te iubesc”.
Nu pot spune nimic.
Ea își ia la revedere. Politicos, rece. Închide.
In câteva zile sosește un plic. In el împăturită telegrama mea și scrisul lui Danut “ eu nu pot tine așa ceva in casa”.
Atât. Nici un “ te iubesc enorm, nici măcar nu simplu “ te iubesc” de forma. De umplutura.
Așa cu mult orez. Nimic.
L-am revăzut mulți ani mai târziu, mi-a povestit cum a sosit telegrama. Era acum însurat, avea un copilaș in căruț. Era drăguț, avea suzeta.
Life is Good ❤️
Opmerkingen