Era in Iași o actrița frumoasa si talentata.
Destinul, regizorul vieții, a jucat o festa frumoasei actrițe, dăruindu-i rolul de mama a unei copile nu tocmai arătoasă.
Celui de sus însă, i-a părut rau, pentru ca atunci când și-a văzut opera terminată, ca sa fie scuzat de toată mâzgăleala, a zis ca va compensa turnand la pachet mult ego, încredere de sine, o voce iritantă, grimase de superioritate și mult tupeu.
Întâmplarea a făcut sa ma trezesc in compania ei și a altor doi prieteni, așezati la o masa la cea mai elegantă cofetărie din oraș, la Opera. Eram toți studenți.
Ca tratație majora, eu as fi putut merge maxim pana la cofetăria de pe colțul străzii Independentei.
Acolo linguritele erau găurite in mijloc, așa cat sa treacă o fasole. “Cofetarrasa” mi/a explicat, privindu-ma acuzatoriu, ca au gaura asta, ca sa nu le furam noi, studentii și sa le folosim la supa. Explicația ei făcea si mai atractiva ideea de a le fura, in ciuda faptului ca erau inutile. Pentru poveste.
Dar înapoi la Opera, unde eram cu fiica actriței, ei bine, acolo numai candelabrul de deasupra mesei noastre cred ca valora cât toate bunurile mobile ale unei familii.
Chelnerița, care a venit sa ia comanda, era o femeie tânăra.
Buna seara! Ce doriți sa serviți ? a întrebat deschizându-și carnetul ăla cu bonuri.
Cât ma gândeam ce sa aleg, am auzit cel mai uimitor răspuns de pana atunci din întreaga și scurta mea viața.
Cu o zeflemea magistrala fiica actriței, aruncând flăcări pe nas, complet ofensata, i-a răspuns
“ EU ce doresc ? TU CE DOREȘTI DE LA MINE , îmbrăcată cu halatul asta MIZERABIL ?!?!?”
Am ridicat privirea și am văzut ca avea o mică pata pe șortul alb și era cam șifonată și obosita și era sfârșit de tura, după atatea ore de alergat printre mese si stat in picioare.
Sărmana femeie, a intrat in pământ de rusine, s-a întors pe călcâie și cu capul plecat, s-a indepărtat. O alta a venit repede, sa ia comanda și sa primească bombardamentul de insulte ce a urmat.
Micul despot din mine si-a frecat mâinile și luat repede notițe si a rămas cu gustul acestei replici. Mi-am spus ca voi încerca și eu, la primul halat murdar, sa suier printre dinti “ TU ce dorești de la mine ?!?” Măcar așa sa văd cum te simți când o spui.
Halate pătate mi-au tot ieșit in cale, ca si albul asta, e murdar dupa ce cari prima tava. Mi-am amintit replica și cum ar fi gâdilat ea orgoliul celui ce o da. Cum m-ar fi pus pe poziția celui ce “ i se cuvine” și “este îndreptățit” și este “ ofensat” și deodată se simte sus, pentru ca l-a pus jos pe altul.
M-as fi acoperit de acel copleșitor sentiment de “ superioritate” .
Dar nu am putut sa scot o vorba.
Nu oricine poate.
După toți anii ăștia, cu entuziasmul de a ataca un chelner, complet erodat, cred ca am înțeles ca nu tine de chelner sau de candelabru, sau de halatul pătat, nu tine de locatie sau situație.
A fi “mare” in prezenta celor aflați pe poziția de a te servi, tine de CARACTER.
Life is Good ❤️
Comments